Sunt lucruri care ne ridică, altele care ne coboară. Avem atuuri pe care le vedem defecte sau, dimpotrivă, putem să avem răni care devin atuuri. Cu ani în urmă am citit într-o carte despre cazul unui spadasin. Apoi am văzut rănile ce mă onorează și le-am transformat în trofeu. Despre aceasta am scris în articolul „Cicatricea spadasinului” – cum să transformi defectele în atuuri, rușinea în mândrie care se află pe Trans-Formare.ro.
Era în 2006, poate 2012. Nici eu nu mai știu. Știu totuși că era la ultimul job, înainte de a-mi pune aripi să zbor pe cont propriu. Toată acea perioadă a zburat ca o clipă, cu milioane de experiențe minunate pe care, pe atunci, prea asurzită de vocea din interior, nu puteam să le surprind la adevărata intensitate a bucuriei pe care mi-o ofereau. Cumva eram fericită și nu știam pentru că nu știam să ascult și să mă ascult.
Dar…
Schimbasem multe în viața mea, dar… Dar.
Scosesem mâinile din buzunare. Descoperisem că am o voce. O voce, încă timidă și joasă, pe care o articulam să mă asculte oamenii frumoși din jur, să devin eu alături de alții. Nu mai eram ofnogreatimportance (am scris despre aceasta în Cartea despre acceptare), dar nici prea mare importanță nu îmi dădeam. Adică nu mă vedeam încă mai deloc, ci mai degrabă vedeam ce îmi povesteam despre mine. Și, cumva, în adâncuri, știam că puteam să fiu mai mult, să fac mai multe, să văd mai mult, să experimentez mai mult, să simt mai mult, să ofer mai mult. Simțeam asta ca un gol în stomac, un gol ca o foame, dar un alt fel de foame. Din nou, dar…
Eram între devenire și frică. Și pe atunci am dat de o carte care mi-a născut această sintagmă de „cicatricea spadasinului”. Am îmbrățișat-o. Dincolo de ea, dincolo de vorbe, eram eu. Cicatricea spadasinului era acea rană urâtă care te crește. Care vindecă și care îți arată că ești un erou în propria viață, dacă alegi asta. Că eroismul, de fapt, nu însemna nici glorie, nici sacrificiu, ci doar viața. Acea rană care Transformă defectele în atuuri. Care Transformă urâtul în frumos, frica în iubire, așteptarea în speranță, letargia în acțiune.
Comentarii