Corina Ștefan
RO EN

Iluzia controlului. Lecție amintită în fața unei uși încuiate

de
Trainer, formatoare de formatori și strateg de comunicare
Iluzia controlului - conștientizare în fața unei uși încuiate

Pe scurt

  • Dorința de urgență și de control asupra rezultatului afectează tocmai timpul și rezultatul pe care vrem să le stăpânim.
  • Concentrați pe succes și pe bife, uităm să ne bucurăm de proces; timpul are propria lege.
  • Putem controla doar cum ne implicăm, cu drag și fără presiune, nu felul în care curg lucrurile.

Ajung în fața ușii și mă uit la ceas: nouă dimineața. Orgoliul din mine țipă. În 52 de minute am mers aproape 5 km, am făcut 4 opriri și mă pot întoarce să duc la capăt lista lungă de sarcini (pe care singură am setat-o luuuungă). Eram foarte încântată. Dar nu cântam pe vocea mea, ci pe a orgoliului și a dopaminei din mine. Ce tare sunt! îmi spun în gând.

Dau să descui ușa de sus, așa cum știam că am încuiat-o. Nu merge. Mai încerc o dată. Degeaba. Realizez că, de fapt, broasca de jos se încuiase…singură, când am tras ușa după mine. Și nu am fost Păcală – vă recomand povestea dacă nu ați citit-o. 🙂

Am mai realizat un lucru: cheia de la această ușă era la părinți. O lăsasem să facă dublură. Am zâmbit și mi-am chemat un Uber. În mod firesc, cheia de la mașină era tot în casă.

Cum dorințele de urgență și control asupra rezultatului afectează tocmai timpul și rezultatul

Mi-am dat seama că am nevoie să o iau mai încet. Că dorințele de urgență și control afectează tocmai timpul și rezultatul. Dorințe pe care, lăsând garda jos, le preluasem din exterior. Mi-am mai spus că așteptările pot dezamăgi dacă nu realizăm unde am contribuit la asta.

Pe drum, relaxat, în Uber, am zdrelit ochii pe Facebook. Printre zecile de postări despre filmul „Don’t Look Up” am găsit articolul Mirelei Crețan -„Procesul, nu succesul.”

Nu avea legătură cu „agenda zilei” (dictată de alții), ci cu tema vieții așa cum curge ea. Mare dreptate are Mirela! Concentrați pe succes uităm să ne bucurăm de proces.

Da, mă chitisem și eu pe succesul efemer al zilei, al sarcinilor, al bifelor sub presiunea unui cronometru. Am vrut să deschid prea multe porți și m-am trezit încuiată în fața propriei uși.

Oare…?

Ne umplem de orgolii bifând liste lungi de lucruri făcute și oare?…

Oare asta e viața pe care noi ne-o dorim?

Oare chiar dictăm ritmul ceasului?

Suntem noi cei care determină curgerea între un tic și un tac?

Oare chiar suntem noi în măsura tuturor lucrurilor?

Chiar hotărâm noi traseul și destinația?

Poate suntem. Până la un punct. Acel punct în care ne dăm seama că nu suntem Dumnezei și tot ce controlăm e praf de stele.

Până la urmă nu controlăm nici măcar ușa de la intrarea în casă. Cu atât mai puțin aș putea controla poarta timpului.

Iluzia controlului. Cum Timpul are Legea lui- lecție învățată și uitată într-o societate agitată

Lucrurile se fac cu drag și în curgerea, fluiditate, lor, era lecția pe care o scriam, cu alte cuvinte, în Cartea despre acceptare. Dar noi oamenii avem memorie scurtă- cel puțin eu.

Se mai spune că atunci când Dumnezeu îți închide o ușă, Îți deschide o fereastră. Mie mi-a închis o ușă și m-a pus pe drumuri. Poate să îmi arate că poate nu e cea mai bună cale pe care o urmez sau, poate, că urmând ritmul nu ajung la nicio destinație. Că nu sunt deținătorul cheii (the key keeper).

Iluzia controlului

Am învățat și am uitat că viața pe care aparent o controlez e o iluzie de film. Nu o controlez. Există lucruri mai mari decât mine care aduc lucruri mici, cu valoare mare, care mă fac să deschid ochii. Condiția e să fiu atentă.

Timpul curge în propria lege

Nu am control deplin asupra lucrurilor din viața mea. Sunt doar un păpușar care se poate juca, de multe ori, cu propriile cuvinte, propriile gânduri, fapte, dar nu cu modul în care curg lucrurile, nici timpul.

Aș fi dusă în orgoliu să mă văd Zeul care orânduiește lumea după bunul plac și ticăitul propriului ceas. Un ceas nu neapărat reglat cu mersul vieții. Și aș fi și mai dusă ca acum, când sunt bine cu tot ce e și, mai ales ce nu e, să las starea de bine pentru iluzia controlului.

Tot ce pot să fac eu e să aleg să mă implic cu drag, cât pot de bine, nu cu presiune. Să fac lucruri pentru mine în conexiune cu alții fiindcă viața e relație și curgere. Așa, ca timpul. Și să continui să o fac până la o altă ușă închisă, ușă care nu are chei de rezervă.

Citează acest articol

Corina Ștefan (2022). Iluzia controlului. Lecție amintită în fața unei uși încuiate. Preluat de pe https://corina-stefan.ro/iluzia-controlului/

711 de cuvinte · actualizat 9 octombrie 2026

Comentarii

Lasă un gând

Adresa de e-mail nu se publică. Comentariile sunt moderate. Cum îți protejez datele.

↑ ↓ navighezi · Enter deschizi

Accesibilitate

Ajustează site-ul cum îți e ție bine. Alegerile rămân doar pe acest dispozitiv.

Mărimea textului

Preferințe de confidențialitate